Terapia prin joc: de ce terapia nu trebuie să fie grea

Roagă un copil de șapte ani să îți spună ce l-a speriat și, de obicei, va ridica din umeri. Dă-i aceluiași copil câteva figurine și niște cuburi și, în zece minute, lucrul care l-a speriat va avea o formă, un loc și un final. Pe această diferență dintre ce poate spune un copil și ce poate arăta se sprijină toată terapia prin joc.

Terapia prin joc nu este o variantă mai ușoară a terapiei „adevărate”. Este o metodă construită pe faptul că, la copii, experiențele sunt prelucrate prin acțiune cu mult înainte să poată fi prelucrate prin conversație. Terapeutul nu stă în fața copilului punând întrebări. Stă alături și urmărește atent ce se construiește, ce se dărâmă, ce se ascunde și ce se salvează.

Ce îi oferă copilului terapia prin joc

Un mod de a spune lucrurile greu de spus

Jucăriile îi permit copilului să exprime sentimente și întâmplări în mod simbolic, fără să fie nevoit să le numească. O păpușă se poate teme în locul lui, iar el nu mai trebuie să recunoască că îi e frică. Un turn poate cădea și poate fi reconstruit. E mult mai puțin intimidant decât o întrebare directă, iar pentru un copil care nu are încă vocabularul pentru propriile stări emoționale, este adesea singura cale disponibilă.

O relație pe care copilul și-o dorește

Pentru că joaca e plăcută, copilul ajunge să îl vadă pe terapeut ca pe un tovarăș de joacă, nu ca pe cineva care aplică o procedură. Această relație nu este un efect secundar plăcut, ci condiția pentru ca terapia să funcționeze. Un copil care se simte în siguranță se deschide mai mult, încearcă mai mult și suportă mai multe dificultăți în timpul ședinței.

Cum amenajezi cabinetul

Un spațiu mic e de ajuns

Un spațiu eficient pentru terapia prin joc nu are nevoie de o cameră mare. Contează organizarea: locuri de depozitare la îndemână, ca să își poată alege copilul singur materialele, podea liberă pentru mișcare și un colț care poate fi transformat într-un loc liniștit. Cutiile și rafturile joase fac mai mult pentru o ședință decât metrii pătrați.

Adu în cabinet elemente dintr-un loc de joacă interior

Structurile modulare moi, tunelurile, ceva de cățărat adaugă mișcare în ședință, iar asta contează de două ori. Face bine corpului și îi dă copilului un mod acceptat de a-și descărca tensiunea chiar în timp ce lucrează la un subiect dificil. O ședință care poate trece de la construit la cățărat și la stat liniștit îl ține pe copil implicat mult mai mult timp decât una care se desfășoară la masă.

Tehnici pe care le vei întâlni

Jocul de rol

Când intră într-un rol, copilul poate exprima sentimente pe care altfel nu le-ar recunoaște. Să joace rolul părintelui, al doctorului sau al personajului negativ este un mod sigur de a încerca reacții la situații care sunt grele în viața reală și de a vedea ce se întâmplă când reacția se schimbă.

Arta și construcțiile

Desenul, pictura și construcțiile fac stările interioare palpabile. Ce construiește un copil și cum se poartă apoi cu ce a construit spun lucruri pe care nicio discuție nu le-ar scoate la iveală. Joaca de construcție, în special, îi dă terapeutului ceva de urmărit în timp: construcția devine mai înaltă, mai sigură, mai închisă?

Povestirea

Terapeutul începe o poveste, iar copilul o continuă. Poveștile inventate de copii tind să le oglindească îndeaproape grijile și speranțele, iar terminarea unei povești îi oferă copilului un mod de a da un final unei situații dificile, un final pe care realitatea nu i l-a dat încă.

Altă vârstă, altă joacă

Copiii mici. Comunicarea verbală e limitată, așa că păpușile, cuburile și seturile de joacă duc cea mai mare parte a muncii. Joaca îl relaxează pe copil și îi ușurează exprimarea.

Adolescenții. Funcționează de obicei mai bine formele mai structurate: jocurile de strategie, jocurile de rol. Ele dau un cadru pentru a vorbi despre anxietatea socială, despre cooperare și despre rezolvarea problemelor, fără ca discuția să fie direct despre adolescent.

Adulții. Se folosește mai rar, dar există și pentru ei: seturi de cărți metaforice, jocuri de societate, sarcini creative. Pentru cineva căruia îi e greu să vorbească direct, un drum ocolit merită încercat.

Cum continui acasă

Un colț de joacă

Un colț dedicat și sigur, cu lucruri variate (materiale de desen, cuburi de construcție, figurine), prelungește munca din ședință în viața de zi cu zi. Ca să funcționeze, trei reguli sunt de ajuns:

• Păstrează-l fără lucruri care distrag atenția și fără pericole.
• Umple-l cu materiale pentru diferite feluri de joacă: creativă, de construcție, imaginativă.
• Lasă-l pe copil să îl aranjeze. Sentimentul că e al lui este unul dintre motivele pentru care colțul e util.

Tehnicile în momentele obișnuite

Să vorbești printr-o păpușă de mână la culcare, să inventezi împreună cu el o poveste, să îl lași pe copil să conducă jocul: acestea nu sunt terapie, dar folosesc același mecanism și păstrează comunicarea deschisă între ședințe.

Unde se potrivesc cuburile moi

Cuburile magnetice mari din spumă sunt un echipament util într-un cabinet de terapie, pentru că acoperă mai multe nevoi deodată: joaca de construcție, o structură de cățărat, un obstacol fizic de depășit și pereții unui colț de liniște atunci când copilul are nevoie să se retragă. Terapeutul reorganizează camera în jurul copilului, în loc să îl potrivească pe copil după cameră.

Vezi seturile sau citește cum sunt folosite cuburile în terapie.

Pe scurt

Terapia prin joc funcționează pentru că pornește de acolo de unde se află deja copiii. Nu îi cere copilului să își traducă experiența în limbajul adulților înainte ca ea să poată fi abordată. Dacă au o cameră în care se pot mișca, materiale pe care le pot modela și un adult care îi urmărește fără să le dirijeze joaca, cei mai mulți copii îți vor arăta ce se întâmplă cu mult înainte să ți-o poată spune.